O istorie în date a Teiuşului (Secolele XIII-XXI).
În mijlocul Ardealului, pe malul drept al Mureşului, în apropierea locului unde Târnava îşi varsă apele în Mureş, se află oraşul Teiuş, localitate cu un bogat trecut, a cărei istorie este strâns legată de istoria Transilvaniei şi a României.
Locuitorii Teiuşului au luat parte la importante evenimente istorice, au răbdat cu stoicism încercările vremilor şi nu şi-au pierdut încrederea în ziua care să le aducă o viaţă mai bună.
Oraşul Teiuş ocupă o poziţie centrală în cadrul judeţului Alba, pe următoarele coordonate: 46˚12′ latitudine nordică şi 23˚40′ longitudine estică, fiind situat la extremitatea vestică a Podişului Transilvaniei, în culoarul depresionar străbătut de râul Mureş, cunoscut sub numele Alba Iulia-Turda, străjuit atât la est, cât şi la vest de zone geomorfologice mai înalte. Între acestea se află lunca şi terasele Mureşului.
Cu un debit mai însemnat, Valea Stremţului străbate Teiuşul, cursul acesteia având o lungime de 49 km. Izvoarele sale pornesc din masivul Poeniţa (1473 m), din Munţii Metaliferi şi se varsă în Mureş pe teritoriul localităţii Teiuş.
Din punct de vedere administrativ, oraşul Teiuş aparţine judeţului Alba, fiind situat în partea centrală a acestuia, uşor nord-estică, ocupând un loc privilegiat între cele două municipii ale judeţului: Alba Iulia în sud şi Aiud în nord.
În componenţa oraşului Teiuş, ca unitate administrativă, intră următoarele localităţi cu statut urban: Beldiu, Peţelca, Căpud şi Coşlariu Nou.
Primele dovezi cunoscute ale vieţii pe teritoriul Teiuşului datează din epoca neolitică, o aşezare neolitică aparţinând culturii Turdaş fiind localizată pe terenul fostei ferme Müller. S-au găsit fragmente ceramice cu ornamentaţie incizată, precum şi câteva unelte de piatră. Aici s-au mai găsit şi un topor de piatră şi fragmente ceramice, aparţinând culturii Coţofeni1.
Pe valea Stremţului, la intrare în Teiuş, a fost descoperit un vas cu decor textil de la începutul epocii bronzului2. Pe teritoriul oraşului, în puncte neprecizate, au fost descoperite două topoare de aramă cu câte două tăişuri şi fragmente ceramice atribuite culturii Wietenberg din etapa mijlocie a epocii bronzului. La marginea de est a localităţii, în zona numită Sub drum, săpături executate în 1961 au scos la iveală şase morminte cu schelete şi ceramică aparţinând culturii Noua de la sfârşitul epocii bronzului. Un al doilea cimitir aparţinând aceleiaşi culturi a fost identificat pe dealul Cetăţuie, spre sud de oraş. Pe dealul numit Cetăţuie au fost efectuate cercetări arheologice în 1938 (M. Moga), în 1949 (K. Horedt) în 1969 şi 1972 (V. Vasiliev), fiind descoperit un cimitir cu morminte din patru epoci. Primul grup îl formează mormintele de inhumaţie în poziţie ghemuită, orientate cu capul spre răsărit şi având ca ofrande vase cu toarte butonate, atribuite culturii Noua, de la sfârşitul epocii bronzului. Al doilea grup de şase morminte de inhumaţie, cu inventar destul de variat (cercei cu capete conice, vase bitronconice, vârf de lance din fier, akinakes, vârfuri de săgeţi scitice de bronz, aplică în formă de rozetă, o aplică cruciformă de tolbă, în stil animalier scitic, oase de cal şi ofrandă de carne) a fost atribuit grupului scitic de la sfârşitul primei epoci a fierului3.
În ceea ce priveşte vestigiile dacice din a doua epocă a fierului, cunoaştem faptul că în 1900 s-a descoperit un tezaur de monede de tipul Filip II. Din perioada romană s-a identificat un tezaur de denari, datând din epoca republicană şi până în secolul al II-lea d. Hr., din care 27 de piese au ajuns în Muzeul Naţional din Budapesta4.
În perioada antică, Teiuşul era, probabil, o aşezare mai modestă, plasată în apropierea vechiului drum imperial construit de împăratul Traian între anii 106 – 108 d. Hr., drum pavat cu piatră şi cărămidă arsă. Acesta era un drum de legătură între marile aşezări ale acestei perioade: Apulum, Potaisa şi Napoca5. La capătul de sud al localităţii, aproape de cimitirul din epoca feudală, sunt semnalate şi urmele unei necropole romane6.
Cele mai cunoscute descoperiri din perioada migraţiilor sunt mormintele avare timpurii, cu inventar specific (scăriţe, zăbale, cercei şi pandantive de argint), aflate cu ocazia cercetărilor de pe dealul Cetăţuie7.
Atrase de bogăţiile deosebite ale Transilvaniei, începând cu secolul al X-lea, triburile maghiare au început pătrunderea în forţă în acest teritoriu, lovindu-se de rezistenţa unor formaţiuni statale timpurii ale populaţiei româneşti, organizate în jurul cnejilor şi voievozilor săi. La sfârşitul secolului al XIII-lea, procesul de cucerire a luat sfârşit, noul teritoriu fiind organizat în 7 comitate. Populaţia băştinaşă supusă şi-a pierdut drepturile de proprietate asupra pământului. Românii au devenit iobagi pe moşiile nobililor maghiari, ale Episcopiei romano-catolice de Alba Iulia sau ale domeniului voievodal şi princiar.
Epoca medievală şi modernă din istoria oraşului este deosebit de interesantă, reprezentativă pentru istoria naţională şi frământată (plină de dramatism). Istoria contemporană a zonei oraşului Teiuş ni se prezintă şi ea ca fiind deosebit de bogată în evenimente, partajată fiind, cum bine se ştie, în două mari etape, cea interbelică şi cea de după 1945.
Evenimentele deosebite se desfăşoară la Teiuş şi în zilele noastre, cu participarea şi sub ochii actualilor săi locuitori.
Descarca strategia completa: STRATEGIA DE DEZVOLTARE ORAS TEIUS 2015- 2020