BELDIU – O SCHIȚĂ DE ISTORIE
800 de ani de atestare documentara
,,Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
Și inima zvâcnește mai rar,
Ca si cum nu ți-ar bate în piept,
Ci adânc pe pământ undeva.”
(LUCIAN BLAGA)
,,Poate că astăzi, satul nu mai e cel pe care ni-l descriau pe vremuri Rebreanu sau Blaga, Creangă, Goga sau Duiliu Zamfirescu și poate că nici locuitorii lui nu mai sunt țăranii de odinioară, cei care își amestecau munca, sărbătorile, bucuriile și lacrimile cu lutul care plămădește veșnicia.” (PR. Florin Suciu)
În mijlocul Ardealului, pe malul drept al Mureșului, se află situat orașul Teiuș cu cele patru sate aparținătoare, printre care și satul Beldiu.
Povestea satului începe cu mai bine de 800 de ani în urmă, mai exact în anul 1219 atunci când din prima atestare documentară reiese că satul purta denumirea de villa Belud, fiind una dintre cele mei vechi localități din județul Aba, mai veche și decât orașul București.
După mai multe denumiri, în anul 1918, anul Marii Uniri, i s-a stabilit definitiv numele de Beldiu.
Beldiu, un sat mic cu oameni muncitori, păstrează până astăzi tradițiile, obiceiurile, sărbătorile locului, portul popular pe care îl poartă cu mândrie în zile de sărbătoare și duminica la biserică.
Biserica cu hramul ,,Adormirea Maicii Domnului”, ridicată în anul 1939 pe temelia vechii biserici zidită în anul 1816, este unul dintre obiectivele importante ale satului.
Prin bunăvoința locuitorilor și din ce s-a mai putut recupera din casele părăsite, s-a înfiripat Expoziția Etnografică Beldiu, unde pot fi admirate obiecte vechi folosite la munca câmpului, țesături, tablouri, costume populare, mobilier – noutăți pentru tineri – nostalgii pentru cei vârstnici.
În memoria eroilor căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea țării, la intrarea în sat s-a ridicat o troiță care amintește tuturor de eroismul și devotamentul beldenilor.
Una dintre ,,bucățile de istorie” a satului este stejarul din curtea fostei școli, actualmente Cămin Cultural. Se spune că nici patru bărbați cu brațele întinse nu îl pot cuprinde. Din puținele informații culese de la bătrânii satului, reiese că inițial acolo au fost trei copaci, dar de-a lungul timpului unul dintre ei a fost tăiat de către săteni iar celălalt s-a uscat. Stejarii au fost plantați acum mai bine de 100 de ani de către Alexa Galastian și Crișan Ion a lui Crișanu.
,,Biserica, școala satul românesc, părinții, au azi nobila misiune de a păstra și transmite valorile care ne definesc și ne-au ajutat să ajungem pâna unde am ajuns. Fără ele, realitatea noastră ar fi schimonosită, iar viitorul incert.” (PR. Florin Suciu)